Plimbare la cetate

Salut,

     Cum am spus și în articolul precedent, una din principalele teme pe acest blog va fi "călătoria". Sau plimbări, excursii, drumeții, că se încadrează cam tot acolo. Și asta voi face acum. Pentru că weekend-ul acesta am fost într-o mini-excursie pe la Râșnov. De ceva vreme plănuiam cu Anca să ajungem la cetatea Râșnov. Ea pentru că nu își amintea să fi ajuns pe acolo, eu pentru că am fost când eram prea mic să percep prea bine chesiile de pe acolo. Așa că tot ce am avut nevoie au fost câteva zile înainte pentru a planifica în mare ce și cum o să facem pe acolo.

     Sâmbătă dimineața ne-am pus pe tren spre Brașov, de unde urma să luăm un autobuz, neavând o legătură directă spre Râșnov. Drumul cu trenul a fost destul de lung, considerând că la un moment dat pe bancheta de lângă noi au apărut trei tipe care vorbeau suficient de tare încât te chinuiai să nu auzi ce zic. În mare, una dintre ele, ceva soi de pițipoancă, le povestea celorlalte două cum și cât de bine știe ea să folosească o trusă de machiaj și de câte ori a călătorit ea cu avionul până a ajuns la concluzia că zborul spre Dubai îl va face cu Tarom. Asta în timp ce una din celelalte două a zburat o singura dată când era mai mică și nu are dreptul să își dea cu părerea despre condiții. Ahh, poveștile de neuitat care se spun pe bancheta unui tren...

     Dar am reușit să ajungem întregi la Brașov, unde am constatat că trebuie să mai umblăm puțin pentru a ajunge la autogara de unde pleaca un autobuz spre Bran (și anume Bartolomeu). Am fost îndrumați de către o doamnă de la biroul de informații spre un autobuz ce urma să plece în câteva minute. Ne-a spus totuși, cu părere de rău, că pare destul de plină mașina, și e posibil să nu ne ia, pentru că nu are voie să meargă cu călători în picioare. De aici până la a sta ca în metrou dimineața la 9 spre Pipera nu a fost decât un pas. Pas pe care l-am făcut, pentru că nu voiam să pierdem aiurea o oră până la următoarea plecare.

     După nu mult timp am ajuns în Râșnov, de unde ne-am pus pe mers spre cetate. O vedeam în depărtare și încercam să ne gândim cum o să ajungem până acolo sus. Dar am zis că cel mai bine înfrunți problemele atunci când dai peste ele. Deci pot să zic că am fost plăcut surprins când am vazut că de la marginea orașului poți ajunge până la cetate cu un ascensor pe plan înclinat. Ultima (și singura) dată când am fost la cetate, trebuia să muncești ca să ajungi la poalele măiestrei construcții. Să vrei cu adevărat asta. Acum, tot ce tre să faci este să îți urci fundul în lift și să aștepți să ajungi sus. Bineînțeles că am făcut asta!

     Ajunși sus am început să ne plimbăm, să pozăm, să ne plângem de cât de multă lume e... Chestii uzuale. Dar chiar erau foarte mulți oameni. Este foarte greu să prinzi un cadru fără să faci și cateva persoane vedete ale imaginilor tale. Dar poți încerca. Totuși, ce găsesc ca fiind mai rău decât multitudinea de oameni, este densitatea de chioșculețe care vând plasticuri și chinezării. Sau aproape suveniruri. Dar nu lucrurile care deranjează ar trebui să rămână memorate, ci experiența și lucrurile plăcute. Iar peisajul de la acea altitudine este unul care te lasă fără cuvinte. Mergând printre acele ziduri sau ruine ale unor ziduri, nu poți să nu îți faci o imagine mentală a acelui loc în vremurile lui bune. Și încerci să asociezi oamenii care mișună în prezent printre ziduri cu vechii localnici care se ocupau de treburile lor.

     Nici la interior nu se mai găsesc prea multe obiecte. De fapt, niște ziduri care par că o să se dărâme curând e tot ce mai poți vedea. Și totuși, aerul se simte puternic, iar micile ferestruici te fac să te simți ca la o expoziție de arta. Spre exemplu, in imaginea alăturată este un geam. De fapt, o ramă de geam, sticla lipsind cu desăvârșire. Totuși, imaginea aceasta eu o consider ca fiind cea mai bună prinsă de mine din această plimbare. Click pe ea pentru dimensiunea completă!

     După o vreme am hotărât că e timpul să ne îndreptăm spre ieșire. Am ales de această dată să nu mai fim chiar leneși, și am pornit spre drumul principal de acces. Cobrârea a fost lină, am luat și masa la un restaurant drăguț, Valea Cetății, pe care il recomand dacă ajungeți prin zonă. După asta ne-am pus pe drum spre centru, de unde am luat autobuzul spre Brașov. În Brașov ne-am mai plimbat puțin prin centru, am mâncat o gogoașă la Glaze Haze (dacă ajungeți prin zonă, trebuie să mâncați măcar o gogoașă de acolo). După ce am mai pierdut puțin timpul, ne-am îndreptat spre gară cu gândul să luăm un tren înapoi, spre Bușteni.

     Credeam că așa se va termina o zi super. Ce nu știam noi era că CFR-ul ne pregătea o surpriză. Ajunși la gară, ne-am luat bilete la primul tren spre Bușteni, ne-am dus pe peron, și cum acesta era deja în gară, ne-am și îmbarcat în el și așteptam plecarea. Au trecut 5 minute, 10 minute peste ora de plecare, iar trenul încă nu se mișca. După vreo 15 minute un controlor a inceput să mearga din vagon în vagon pentru a anunța că undeva a picat un pom pe linii, acesta rupând firele electrice pe ambele sensuri de mers și că va mai dura ceva până vom pleca. Acel "ceva" s-a transformat ușor (de fapt foarte greu) în patru ore... Ore în care trebuia să ne găsim ceva de făcut ca să nu ne plictisim de moarte. Așa că am făcut cam ce face orice om normal când are ceva timp liber și vrea să îl piardă: ne-am uitat la vreo 3-4 episoade dintr-un serial (Friends).

     Într-un final s-a pus și trenul în mișcare (aș putea zice trenurile, pentru că au unit două trenuri pentru a ajunge ca unul la București, să nu se mai aștepte unul pe altul). După vreo ora am ajuns în Bușteni, apoi acasă la ai mei (bună mama) unde am mâncat și am picat blană în pat. Și cam așa o zi care trebuia să se termine pe la opt, s-a termina pe la 12. Dar pot spune că overall a fost o zi faină și chiar ne-am simțit bine.

Vă salut și ne auzim,

Sebi