Despre pasiuni și colecții

Salut,

     Ce faci? Cum mai ești? Și eu sunt bine, dacă te întrebai. Sunt surprins de faptul că am inspirație pentru încă un articol. De obicei după două - trei articole e gata.. jumătate de an nu mai știu despre ce să scriu. Dar acum ia uite: sunt deja la al patrulea articol consecutiv. Poate chiar o să reușesc să postez câte un articol pe lună pentru o perioadă mai lungă, nu doar pentru.. două luni.

    Articolul ăsta voiam să îl scriu anul trecut prin Noiembrie. Cumva, am uitat atunci de el, am scris alte chestii, și mi-am reamintit acum. Ai zice că mi-aș face o notiță pe undeva cu idei de articole care îmi vin ocazional. Chiar sunt genul de om care își scrie (de cele mai multe ori) chestiile pe care vrea să le facă tocmai ca să nu uite. Pentru că mă cunosc. Dar ideile de articole care îmi vin nu le scriu pe nicăieri. Dacă nu mă pun să le fac aici direct, sunt pierdute. Și știu sigur că am destule idei pe care le-am pierdut (senzația aia de "Bă, parcă voiam să fac ceva, dar nu mai știu ce..", doar că la mine e cu "parcă voiam să scriu ceva..."). 

    Revenind - întotdeauna mi s-a părut interesantă, dar și ciudată în același timp, ideea de colecție. Mi s-a părut fascinant cum unii oameni își pot dedica din timpul lor cu plăcere pentru a aduna bancnote, monede, timbre sau alte obiecte mai mult sau mai puțin colecționabile. Și sunt și dispuși să investească destui bani în chestia asta. Zic asta pentru că multe obiecte colecționabile sunt scumpe, și sunt scumpe pentru că sunt rare și mulți le vor în colecția lor. 

    Și am încercat și eu pe parcursul copilăriei mele să colecționez chestii. Probabil că și tu ai încercat la un moment dat. Am vrut să colecționez vederi (cărți poștale), pietre dubioase, machete de mașini și sunt destul de sigur că și alte chestii de care nu îmi amintesc acum. Dar toate au fost niște tentative care au rezultat în... în nimic, le-am abandonat la puțin timp după ce le-am început.

    Nu știu să zic sigur de ce nu am reușit sa le țin. Cred că motivul principal este că mă plictiseam sau îmi pierdeam entuziasmul la fel de subit cum apărea. Și de asta cumva mi se părea ciudat (și încă mi se pare într-o oarecare măsură) cum unii oameni pot face asta în paralel cu ce fac ei în viața de zi cu zi. Pot investi într-o colecție pentru o perioadă lungă de timp fără să își piardă entuziasmul.

    Spuneam în postarea asta printre altele, că îmi doream să ajung la Awake și că în anul anterior Vița de Vie au avut un concert super jmecher la festival. Postarea este dintr-o perioadă în care pandemia nu era nimic altceva decât un subiect de boardgame (2o19). Nu am mai ajuns la Awake anul ăla, așa cum îmi propusesem, dar asta este o poveste pentru altă dată. 

    Și dacă pare că e lipsită de context referința de mai sus, nu este așa. Vița de Vie au făcut un album din concertul respectiv, În corzi, și l-au scos sub formă de vinil. Ediție limitată. Un vinil roșu translucid. (Găsiți albumul și online, nu e exclusiv vinil). Nu știam de ce, dar împreună cu Anca am fost super entuziasmați și l-am cumpărat imediat. Ideea de a avea un vinil, chiar dacă nu aveam la ce să îl ascultăm ni s-a părut super tare. 

    Bine, entuziasmul ăsta era amplificat și de faptul că cu ceva timp înainte îi luasem unui prieten cadou de ziua lui un vinil Depeche Mode și un pick-up player. Nu ceva fancy, ci ceva care se încadra în buget de studenți, dar care își făcea treaba. 

    Mai târziu, în același an, tot Vița de Vie au scos Fenomental pe vinil, ca ediție aniversară de 20 de ani. Ediție limitată, verde.. măslină sau ceva (nu mă pricep la culori). Am zis "Ah, dacă tot îl avem și pe celălalt, de ce să nu îl avem și pe ăsta?". Și atât. L-am luat. În caz că nu îl știți, pe albumul ăsta e melodia Bassul și cu toba mare. Melodia care pentru mult timp a însemnat tot ce știam despre Vița de Vie... Ah, de fapt mai era și Sunetul mai tare.

    Anul 2020 ne-a adus, printre altele, și mutatul într-un apartament nou. Și (dintr-un motiv sau altul) odată cu asta ne-a trecut prin cap de mai multe ori că e vremea să ne luăm un pick-up. Idee care cum venea, așa trecea. Ocazional ne mai gândeam la ce discuri am vrea să avem sau ce muzică ne-ar plăcea să ascultăm la un pikc-up. Dar, deși știam sigur că vrem să ne luăm, tot amânam. 

    Apoi, undeva prin Noiembrie, am zis că e momentul să nu mai amânăm aiurea și ne-am comandat unul. Nu voiam ceva super fancy-jmency, dar ceva care totuși să sune bine și să nu strice discurile în timp. După ceva căutări am rămas la un Sony PS-LX310BT, pe care îl și recomand acum, după câteva luni de folosire. Are un design fain care pare că se potrivește în orice mobilă, sunet clar și posibilitatea de a îl conecta la o boxa Bluetooth. 

    Așa am ajuns acum să am o pasiune nouă - aceea pentru muzica pe vinil. Sunt atras de tot ce înseamnă asta. Modul în care se aude sunetul. Felul în care arată un disc atunci când se învârte. Faptul că atunci când asculți un disc asculți tot, nu dai skip la melodii. Faptul că atunci când se termină, trebuie să îl întorci sau să îl schimbi manual. Faptul că trebuie să le cureți de praf constant, pentru ca se electrizează super tare.  Deși sunt chestii care sună a minusuri, pentru că par incomode, sunt de fapt chestiile care fac experiența de ascultat muzică de pe vinil atât de specială.

    Și tot ăsta este și modul în care am ajuns să îmi doresc o colecție. Aș vrea să am o multitudine cât mai variată de discuri. Nu o să zic "pentru toate gusturile", dar o să zic "pentru orice ocazie". Pentru că o muzică bună poate fi ascultată oricând, dacă o ai la îndemână. Și deși pare mai simplu să dau play unui playlist pe Spotify (oricum eu sunt d-ăla cu Youtube Premium), mi se pare mult mai fascinant să dau play unei colecții de viniluri. 

Zi-mi într-un comentariu cu ce colecție te mândrești tu. Sau ce colecție îți dorești să începi.

Atât pentru moment, pa! 

Sebi