Momentul meu de sit-down comedy

Saluut,

Simt că trebuie să iti povestesc ceva. De fapt nu simt nimic, dar aveam chef să scriu aici și nu eram prea sigur despre ce să scriu. Și mi-am amintit de genul de articole pe care le scriam in tinerețe, despre viața mea de zi cu zi. Așa că m-am hotărât să îți povestesc de ceva cu care trăiesc eu in fiecare zi cam de când mă știu… *suspans* - o memorie remarcabilă. Da, ăsta e cuvântul potrivit. Remarcabilă prin simplul fapt că e precum apa calda la cămin: nu e!

Bine, nu mă refer la faptul că nu pot acumula cunoștințe. Pentru bălării din orice domeniu e mereu spațiu, și mai poate fi și accesat în orice moment. Mă refer la memoria de scurtă durată pe care o folosești când la 10 îți stabilești că la 12 te apuci de învățat și pe la 12 jumate stai și te gândești că îți propuseseși să faci ceva, dar nu mai știi ce. Asta în cazul fericit. Sau când zici că o să te duci până la magazin sa iei câteva chestii pe care ți le notezi in memorie și te gândești la ele și la cum nu o să le uiți și uiți să te duci la magazin.

Eu o numesc memorie de peștișor auriu. Asta pentru că s-a dovedit (cred) că peștii de dimensiuni mici au o memorie de scurtă durată de aproximativ 3 secunde. Și auriu pentru că “valuare”. Și pentru că tot am menționat mai sus de magazine, hai să îți zic, în mare, cum funcționa treaba la mine acum ceva timp când eram în Bușteni (generala - liceu <nu cu “sau” intre ele, ci cu “și">). Bușteniul, cum probabil știi, e un orășel destul de mic. E atât de mic încât are doar un Mega Image. Suficient de mare totuși să am de mers de acasă până la el cam 3 km. Și mergeam, pentru că atunci când te trimite maică-ta la cumparături, nu doar că te duci, dar te și duci la ce magazin zice ea "pentru că sunt mai ok prețurile".

De cele mai multe ori când te trimite cineva la magazin, îți și dă bani pentru cumpărături. Dar în unele momente îmi zicea mama să mă duc la cumpărături prin telefon, și îmi zicea de unde să iau bani. Sau să iau bani, că știu de unde. Și pentru că lenea ne face să luăm anumite decizii în viață, cam de fiecare dată hotăram să mă duc la magazin mai târziu. Și m-am dus odată la acel Mega Image, am pus în coș toate cumpărăturile de pe listă (lista salvează vieți.. sau măcar drumuri suplimentare), m-am așezat la coada la casă și le-am întins pe banda rulantă.

În timp ce casiera scana produsele mi-am dat seama. I-am spus să se oprească din ce face, că deja e fără rost. M-a întrebat "*insert voce de casieră plictisită* -Cum adică?". În timpul ăsta, în capul meu se formau idei de genul <<dacă îi spun că am uitat banii acasă, o să par idiot. trebuie altceva..>> și a ieșit cam asta:

Eu: Știți, mi-am uitat portofelul în mașină.
Ea: Nu e nicio problemă, puteți să vă duceți să îl luați până termin eu de scanat, pentru că oricum momentan nu mai e nimeni la coadă.
Eu: ... *fuck, fuck, fuck*...
Ea: ...
Eu: Aș putea face asta, dar nu sunt cu mașina.
Ea: *abținându-se din râs și apăsând butonul de chemat coleg* Ah... Am înțeles. Nu e nicio problemă. ANDREEEI.. IA ȘI TU COȘUL CU ASTEA DE AICI ȘI DU-LE ÎNAPOI LA RAFT! MERSII!"

Și da, a trebuit să mă întorc acasă să îmi iau banii la mine, și apoi să revin la magazin. Și eventual să sper că nu mai e aceeași tipă la casa de marcat.

     Întâmplări de genul am mai avut. Și încă mai am. Mă amuză când mă gândesc la cele din urmă și mă enervează când se intâmplă acum. Și aici ar trebui să fie ceva care să tindă spre sfârșitul articolului. O incheiere . Dar nu am idee de una, așa că o să zic că asta a fost tot.

Zi faină,

Sebi!