Postări

Se afișează postări cu eticheta fotografie

"New year - new me" și alte bălării pentru 2o19

Imagine
Salut,      Știi cum la început de an toată lumea zice "Mamă, anul ăsta o să fie anul meu", "O să fiu o persoană diferită" sau alte bălării de genul și după prima săptămână încep să apară story-uri pe Instagram sau postări pe Facebook cu "Deja am ratat" sau "E ok, o să încerc din nou la anul"? Se întâmplă în fiecare an și de fiecare dată sunt la fel de curios cine îi crede pe oamenii ăștia. Sau de ce chiar ei cred așa ceva.       De-asta am așteptat eu să treacă aproape doua saptămâni. Practic anul abia acum începe. Acum pot să zic serios că am șanse la "new me". Mă rog, nu chiar. Nu voi face asta. Nu pentru că nu am încredere că s-ar putea întâmpla, ci pentru ca nu vreau un "new me". "Current me" mi se pare chiar în regulă, tot ce are nevoie fiind niște îmbunătățiri. La fel cum avea nevoie și eul din 2017 și le-a primit, atingând mare parte din țelurile prezentate în lista de la început de 2k18 (o parte din ...

Pentru 2k18 - ca din februarie

Imagine
Hey guys,      Știu că nu am mai scris de mult (vreo 5000 de ani în ani de efemeride <insectele alea care trăiesc doar o zi> ), dar asta nu înseamnă că am abandonat locul ăsta. Doar nu am mai avut timpul și inspirația necesară scrierii unui articol. Asta pentru că am fost ocupat atât cu munca, cât și cu facultatea/sesiunea. Dar, cel puțin pentru moment, perioada mai aglomerată a trecut, și o scurtă vreme o să am mai mult timp liber. Feels good.      Așa că, dacă tot am ajuns în perioada asta mai liberă, m-am gândit că e un moment bun în care să scriu și un articol aici. Și ce altceva mai bun aș putea scrie, dacă nu un fel de "new year resolution", chiar dacă suntem deja în februarie (martie, mai stai unde ești!)? Mai ales că sesiunea de iarnă a trecut, prin urmare o parte din dorințe sunt tăiate de pe eventuala listă.      Anul 2017 a fost un an destul de bun, zic eu, în care am reușit să iau parte la destul de...

Cum o fac eu

Imagine
Salut,      Pe la începutul blogului acesta, am zis într-un articol de început ( ăsta ) că o să scriu și despre felul în care îmi desfășor eu pasiunea. Așa că în articolul acesta voi scrie despre ce ustensile folosesc eu, dar și despre câteva principii pe care tind să le urmez în încercarea mea de a prinde cadre cât mai bune și de perfecționarea mea ca "mobile photographer". Știu, sună pompos, dar nu știu cum să zic altfel.      Inițial a început ca un fel de joacă, pe unde mă duceam încercam să mai scot un cadru bun. Nu erau neapărat fotografii care să iasă în evidență, ci erau doar poze ceva mai bine făcute. Scena era fie pe drumul spre muncă, fie pe cine știe ce străzi sau locuri pe care le frecventam. Foloseam un OnePlus One, un telefon foarte bun, cu o camera foto decentă: 13mp, care în afara de shutter-ul destul de lent, se descurca chiar bine. Faptul că în modul pro puteam să duc timpul de expunere până la 30 de secunde mi s-a părut cel mai ta...

Minitrip - Palatul Mogoșoaia

Imagine
Salut,      Deși sunt și angajat și student în momentul de față, nu până de mult am fost doar student. Știți voi, genul de om care trăiește cu bere și pufuleți într-o camera de cămin, ce e al lui fiind și al gândacilor. De obicei (nu mereu) asta se întâmplă când ești student în alt oraș, în primul an, părinții îți dau mâncare de acasă și ceva bănuți de buzunar și se asteaptă ca tu să ai grijă de ei și să îți iei doar ce îți trebuie, nu să îi spargi din primele două zile cine știe pe unde. Dar asta e perioada în care tu vrei să descoperi cât mai multe, să te plimbi, să petreci, să cunoști oameni noi, să vezi locuri noi și să trăiești experiențe pe care probabil nu le-ai trăit până atunci. Și toate astea cheltuind cât mai puțini bani posibil.      Nu zic ca vin eu cu o soluție pentru asta. Deși am trecut prin asta, nu am prins o soluție. Dar vin cu o idee de ce poți face intr-o zi când ai cateva ore libere și vrei să mai scapi din cotidianul Bucureșt...

Până sus - mini-galerie foto povestită

Imagine
Salut,      Ți-a fost dor de mine? Probabil că nu. Și totuși, iată-mă că am revenit cu un articol care ar fi trebuit să apară aici de aproape o săptămână, dar nu am fost în stare să îl scriu. Însă am reușit acum să îmi rup o bucățică de timp și să o fac. Bine, de fapt nu am reușit să rup o bucățică de timp, ci eram într-un moment în care chiar aveam altceva de făcut, dar nu am starea necesară să mă ocup de treburi de oameni mari, așa că încerc să le ocolesc și să mă conving că totuși fac ceva productiv. Nu vreau să fiu judecat!      Revenind la ideea inițială a acestei postări, am ceva să vă povestesc. Săptămâna trecută am fost într-un teambuilding cu ASMI-ul la Moieciul de Sus. Printre noi au fost și oameni de la asociații similare, dar din alte orașe, ca să ne simțim bine toți, ca o familie. A fost o ieșire de care mulți dintre noi aveam nevoie, să mai scăpăm din Bucuresti, să mai luam o gură de aer curat și să ne mai relaxăm puțin. Majoritatea ...

Plimbare la cetate

Imagine
Salut,      Cum am spus și în articolul precedent , una din principalele teme pe acest blog va fi "călătoria". Sau plimbări, excursii, drumeții, că se încadrează cam tot acolo. Și asta voi face acum. Pentru că weekend-ul acesta am fost într-o mini-excursie pe la Râșnov. De ceva vreme plănuiam cu Anca să ajungem la cetatea Râșnov. Ea pentru că nu își amintea să fi ajuns pe acolo, eu pentru că am fost când eram prea mic să percep prea bine chesiile de pe acolo. Așa că tot ce am avut nevoie au fost câteva zile înainte pentru a planifica în mare ce și cum o să facem pe acolo.      Sâmbătă dimineața ne-am pus pe tren spre Brașov, de unde urma să luăm un autobuz, neavând o legătură directă spre Râșnov. Drumul cu trenul a fost destul de lung, considerând că la un moment dat pe bancheta de lângă noi au apărut trei tipe care vorbeau suficient de tare încât te chinuiai să nu auzi ce zic. În mare, una dintre ele, ceva soi de pițipoancă, le povestea celo...

Scopul

Imagine
Hei guys,      M-am gândit ceva mai bine la blogul acesta și dacă chiar îi văd un viitor. Spun asta pentru că de mai multă vreme îmi tot spun că revin cu un blog, dar mereu mă gândeam că o să ajung repede în punctul ăla în care nu am nici cea mai vagă idee ce vreau să scriu, și o să ajungă abandonat (am pățit). Iar în ziua în care am făcut prima postare pe pagina asta, la scurt timp după, în capul meu era ceva de genul: "Oare am făcut asta doar dintr-un impuls? Dar vreau să il duc departe.. Trebuie să îmi fac un plan pentru asta. Dar dacă a fost doar un impuls?".      Și da, cel mai probabil a fost un impuls. Dar o pot considera de asemenea și o chemare. Nu m-a încântat ideea de a renunța la blog. Dar am simțit că nu mă mai reprezintă. Că nu îmi mai vin idei care să mă mulțumească și pe care să le consider "demne" de a fi împărtășite cu lumea. Și după un timp de luptă interioară, am făcut-o. Însă acum am hotărât că vreau să o iau de la capăt. Și aș...

Împrăștiat în istorie

Imagine
Salut,      M-am gândit să scriu un articol despre un loc în care am fost de curând, și asta pentru ca mie mi-a plăcut foarte mult și sunt sigur că sunt printre voi oameni care vor aprecia acest loc cel puțin la fel de mult ca și mine. Un loc în care o să simțiți că vă pierdeți prin istorie.       Știți că sunt oameni pasionați de istorie, care colectează diferite obiecte, bucăți de istorie, doar pentru că le place. Unii se reduc la chestii de mici dimensiuni, cum ar fi timbrele, monezile, sau scrisori trimise de cavaleri sau principi care au reușit sau nu să ajungă la destinatar. Alții aleg sa culeagă piese care au ajutat la modelarea istoriei prin forță brută, piese precum arme, săbii, scuturi sau armuri. Și sunt și mai mulți cei care au garaje pline de mașini clasice, diferite mărci, modele și dimensiuni.      Dar toate astea le poți găsi undeva expuse. Vreau să zic că te duci, le vezi, faci o poză cu ele și apoi pleci aca...