Minitrip - Palatul Mogoșoaia

Salut,

     Deși sunt și angajat și student în momentul de față, nu până de mult am fost doar student. Știți voi, genul de om care trăiește cu bere și pufuleți într-o camera de cămin, ce e al lui fiind și al gândacilor. De obicei (nu mereu) asta se întâmplă când ești student în alt oraș, în primul an, părinții îți dau mâncare de acasă și ceva bănuți de buzunar și se asteaptă ca tu să ai grijă de ei și să îți iei doar ce îți trebuie, nu să îi spargi din primele două zile cine știe pe unde. Dar asta e perioada în care tu vrei să descoperi cât mai multe, să te plimbi, să petreci, să cunoști oameni noi, să vezi locuri noi și să trăiești experiențe pe care probabil nu le-ai trăit până atunci. Și toate astea cheltuind cât mai puțini bani posibil.

     Nu zic ca vin eu cu o soluție pentru asta. Deși am trecut prin asta, nu am prins o soluție. Dar vin cu o idee de ce poți face intr-o zi când ai cateva ore libere și vrei să mai scapi din cotidianul Bucureștiului (pare rău pentru cei de departe). Și o zic din experiență, nu din auzite, pentru că asta am făcut și eu cu Anca de curând, și anume o plimbare la Palatul Mogoșoaia. Poate nu pare mult, dar poate fi atât o plimbare romantică, cât și un picnic cu prietenii sau o ieșire cu bicicleta cu prietenii. Ca să ajungi pâna acolo, cel mai simplu este să iei metroul până la stația "Străulești" (o găsești pe Maps ca fiind "parcare metrou Străulești", pentru că nu a fost încă indexată), iar de acolo poți lua un Uber (aprox. 10 lei) sau continua traseul cu bicicleta (în jur de 20-30 de minute pedalat lejer). Acolo, atâta timp cât nu vrei să vizitezi și clădirea în sine, intrarea este gratuită.

     Pe traseul recomandat de mine devine interesant încă de când treci pe Magistrala Patru de metrou. Asta pentru ca ultimele trei sau patru stații sunt noi făcute și arată într-un mare fel (și nemții și-ar dori așa stații.. și noi ni le-am dori pe restul la fel), dar trenurile folosite pe acea linie sunt cele inițiale, făcute odată cu primele tunele de metrou: când a hotărât Ceaușescu. Imaginea de "vechi vs. nou" este foarte faină dar și o ciudată călătorie în timp.

     Ajunși la destinație, parcul acela imens pare foarte primitor. Peisajul de toamnă peste care am dat, îmbinând culorile verzi de vară cu portocaliul și ruginiul frunzelor obosite a fost mult mai mult decât mă așteptam, sau decât îmi aduceam aminte (de prin generală când am fost într-o excursie, ceva). O zonă foarte mare în care te poți plimba, foarte multă verdeață și un lac care mărginește pe o parte parcul. Ce imi place foarte mult este că nu sunt alei asfaltate, ci sunt amenajate cu ceva pietriș alb care arată foarte bine și duce mai puțin cu gândul la o cale orășenească.

     Mergând printre copaci, vezi destul de mulți oameni. Nu știu dacă a fost așa pentru că era weekend când am fost eu sau e în general, dar este destul de plăcut. Nu este aglomerat cum par să fie parcurile din București în ultimul timp, ci doar oameni împrăștiați. Pe o băncuță un cuplu de bătrânei care se odihnesc, pe o porțiune de iarbă lângă lac un cuplu de tinerei care se țin în brațe, pe "pajiștea" înconjurată de copaci, oameni care se joacă cu câinii, copii care învață să meargă pe bicicletă, familii care stau pe pătură și respiră aerul curat sau chiar oameni cu măsuțe improvizate mâncând sendvișuri sau alte "merinde" aduse de acasă special pentru un picnic.

     Continui să mai mergi apoi, pentru că mersul printre frunzele căzute chiar este relaxant. Cu mult mai relaxant când începe să se lase ușor seara, lumina este difuză, dar caldă și frunzele mai cad pe lângă tine în adierea vântului. Și mergând așa dai peste oamenii ăia care se chinuie să facă poze artistice. Își fac poze unul altuia, fac poze pomilor, frunzelor căzute, cerului, oamenilor. Ar vrea să păstreze fiecare clipă în cadre. Nu reușesc decât să pară amuzanți încercând tot felul de poziții de fotografiere, mai multe unghiuri, diferite perspective. Un fel de luptă pentru cadrul perfect. Caaaam pe acolo eram eu și Anca. Ne jucam prin frunze, le aruncam, le mai făceam o poză, mai mergeam în alt punct, mai admiram un nor, un copac, o frunză mai deosebită.

     Văzând că ușor-ușor se lasă seara, ne-am îndreptat spre aleea din fața palatului, unde treptele coboară spre lac. Am stat un pic jos, am admirat priveliștea, ne-am amuzat de un cuplu de proaspăt căsătoriți care făceau pozele de nuntă în ipostaze cât mai memorabile pentru ei. Când soarele a început să apună și cerul a început să se înroșească ne-am dat seama că a fost cea mai bună decizie să mai rămânem pe marginea lacului. Nu știu daca a fost ceva special în acea seară, sau apusul se vede super bine de acolo în general. Totuși eu te sfătuiesc ca, dacă faci această ieșire, să nu îl ratezi pentru că "lame" sigur nu o să fie. 

     Ceva mai târziu, după ce soarele a apus de tot și a început să se lase răcoare am mers spre ieșire, am chemat un Uber și am reluat traseul pe care am venit, în sens invers de această data, pentru că deja și foamea își făcea simțită prezența. Cam atât am avut eu de zis în seara asta despre o ieșire de doar câteva ore, dar care te relaxează și te deconectează de la cotidianul orașului pentru un timp mai îndelungat.

De la mine, numai plimbări faine să ai,

Sebi!