Cinci zile, patru nopți, trei paturi, două Airbnb-uri, o mie de kilometrii

Salut,

     Mă chinui de ceva timp să scriu articolul ăsta. De fapt mai mult m-am chinuit să mă apuc de el (îmi tot propun să fac asta de vreo săptămână jumate și am amânat constant), dar sunt destul de sigur că nu îl voi termina în seara asta (10.02). Dar nu asta contează. Pe tine te interesează (mai mult sau mai  puțin) despre ce vreau să scriu, nu cum m-am chinuit eu să o fac. Așa că enjoy!

     Pe la începutul anului ne gândeam (eu cu Anca) ce să facem de zilele noastre de naștere (care sunt destul de apropiate). Variantele erau fie să ne luam fiecare cadou celuilalt fie orice alt ceva. Într-o zi, Anca mi-a propus să mergem într-o excursie în loc de cadou, să vedem Mocănița. Eu voiam de mult timp să ajung prin Maramureș să văd un astfel de tren și eventual să și fac o tură, prin urmare ideea mi-a surâs imediat. Așa că ne-am pus pe făcut planuri.

     Problema de care ne-am lovit inițial a fost că prin țară se anunța vreme urâta, cu multă zăpadă și viscol. Aplicațiile de meteo nu ziceau prea multe pentru că încă mai erau vreo trei săptămâni până la data la care voiam noi să mergem, și totuși le verificam destul de des. Ne-a pus doar pe gânduri, însă nu ne-a făcut să renunțăm așa că, hotărâți că vrem să mergem, ne-am pus să ne facem un plan.

     Destinația era Vișeu de Sus. Acolo este una din Mocănițele din România, și pe asta voiam să o vedem. Pentru că pe asta am găsit-o ca având program în perioada 24-26 ianuarie. Drumul până acolo ar fi însemnat puțin peste nouă ore de condus în condiții ideale, și asta fără opriri. Totuși, cel puțin pentru o masă de prânz aveam nevoie să ne oprim. Și cel mai probabil, vremea ne-ar fi făcut să înaintăm și mai greu. Așa că ne-am setat un  prim checkpoint - Sighișoara. "Divide et Impera" aplicat pe traseul unei excursii, pentru a fi siguri că ajungem la destinație într-un fel sau altul. 

     Am plecat spre Sighișoara joi dimineață. În București era destul de răcoare, plouase puțin cu o seară înainte și peste noapte a înghețat, astfel mașina avea niște modele foarte interesante de gheață pe ea (am aflat mai târziu că ăsta a fost doar începutul acelei ploi înghețate din București). Prima oprire a fost în Bușteni, unde trebuia să mă văd cu ai mei. Loc în care am rămas pentru prima dată împotmolit cu mașina. Mă rog, mult spus împotmolit. Doar nu mai puteam pleca de pe loc din cauza gheții.

Pattern-ul făcut de gheață pe mașină - de Anca

     Vezi tu, în Bușteni încă mai era zăpadă, deși temperatura nu dădea de înțeles. Cu o zi înainte plouase, seara toată zăpada îmbibată cu apă a înghețat, iar în dimineața în care eu am parcat mașina într-o parcare oarecum înclinată la mama la muncă, era lapoviță. Ceea ce părea a fi un strat de 4-5 cm de zăpadă proaspătă îmbibată cu apă era de fapt un strat de gheață lucioasă de vreo 2 cm, acoperit de acea zăpadă cu apă. După ce am stat un pic cu mama de vorbă am zis că e timpul să ne pornim, pentru că mai aveam de făcut vreo sută cincizeci de kilometrii și era deja târziu (pentru că aglomerație pe la Comarnic). 

Aglomerația de la Comarnic și ploaia care nu se mai oprea - de Anca

*de aici în jos am scris pe 21.02 - asta în caz că te întrebai*

     Când am vrut să pornesc, mașina a considerat că e mai fain să rămână pe loc și să învârtă roțile în gol. Am făcut câteva manevre în încercarea de a ieși, dar fără reușită. Apoi s-a urcat Anca la volan și eu am încercat să împing mașina din spate. Cum ziceam mai sus, pe lângă faptul că era gheață pe jos, era și un pic înclinată parcarea. Asta și faptul că nu sunt cel mai #țeapăn om pe care îl cunosc m-au ajutat să nu reușesc să fac prea mare diferență față de ce făcea deja mașina. Supărat, am scos lanțurile din portbagaj (pentru că eram pregătiți de orice vreme) și voiam să le montez. Moment în care mama-urs a apărut în zonă strigând "De ce nu m-ai chemat să vin să te ajut?". Am încercat să ii zic că o să montez lanțurile și ieșim ușor, dar nu s-a lăsat până nu m-a convins să încercăm să împingem și amândoi, Anca rămânând la volan. Și a funcționat. Am reușit să scoatem mașina și ne-am pus pe drum spre prima destinație - Sighișoara.

     Drumul până acolo a fost unul obișnuit, singurul lucru notabil fiind faptul că atunci când am intrat pe centura ocolitoare a Brașovului, părea că am intrat în altă lume. Și nu mă refer la faptul că Ardealul e mai aproape de lumea dezvoltată a Europei, ci la faptul că vremea s-a schimbat total. Părea că am trecut de la o toamnă târzie, cu lapoviță și frig, la o primăvară târzie: soare, cer albastru senin, un pic de zăpadă pe dealurile dimprejur, asfaltul uscat, păsări umplând cerul, câteva grade bune cu plus.. 

     În Sighișoara am rămas la niște rude (salutări, dacă citiți asta!) cu care am povestit, am râs, am mâncat, am mai povestit și am mai râs până târziu. Nu știu tu, dar mie așa de mult îmi place să stau cu ardeleni la masă... e imposibil să te plictisești cu ei în preajmă. Asta după ce reușești să intri în ritm cu vorba lor și înțelegi ce zice fiecare. Dar după câteva pahare de vin bun de casă, toți vorbesc aceeași limbă. După o așa zi plină, ne-am pus să ne odihnim pentru că și a doua zi aveam un drum de câteva sute de kilometrii de parcurs. (prima zi - 🌞✅)

     A doua zi ne-am trezit cât de de dimineață am putut, am mâncat un pic să fim bine pe drum, ne-am luat la revedere de la gazde și am pornit spre următoarea destinație - Vișeu de Sus. (prima noapte - 🌛✅; primul pat - 🛌✅). Drumul până la Bistrița a fost super lejer, apoi ne-am oprit să facem câteva cumpărături într-un supermarket (nu știam pe unde o să mai găsim unul pe drum) și să și mâncăm ceva. Apoi încet - încet a început să apară zăpada pe jos, pe tot ce era pe lângă drum. La început puțină, apoi tot mai multă. Am fost destul de surprins să văd oamenii urcați pe case, dând zăpada jos. Gândindu-mă puțin, are sens, pentru că e destul de grea, dar cred că e prima dată când văd asta (probabil la Bușteni lumea are acoperișurile mai abrupte și zăpada cade singură). Dar era interesant de văzut.

Zăpada prin Telciu, o localitate mai spre Nord de Năsăud - tot de Anca

     Apoi, din peisaje sătești înzăpezite am intrat într-un nor de ceață. Pur și simplu vedeam cum de noi se apropie o zonă în care nu se mai vedea nimic în jur. Asta m-a făcut să încetinesc, dar în același timp ne-a făcut pe ambii să admirăm și mai tare, pe cât posibil, ce se vedea în jurul nostru. Imaginea fiind destul de limitată, vedeam mult mai bine detaliile a ceea ce era aproape de noi, fără a fi distrași de depărtări. Și într-un final am ajuns la destinație. După ce ne-am învârtit puțin pe străduțe, pentru că Waze era un pic depășit de situație, am reușit să ajungem și la cazare.

     Am avut închiriat prin Airbnb un apartament foarte drăguț, călduros și surprinzător de bine aranjat și dotat. Apropo, dacă nu știi ce e Airbnb, e un fel de Booking, doar că mai jmecher... sau un fel de Uber, dar pentru cazare, nu transport (Google is your friend!). Dacă nu l-ai folosit niciodată, îți recomand cu toată inima să o faci pentru că poți găsi cazări foarte faine oriunde în lume, și la prețuri foarte ok. Dacă nu ai cont și vrei să îți faci, apelează la mine, sau la orice prieten de-al tău care are aplicația, pentru un link invitație; astfel tu o să primești 160 de lei reducere pentru o cazare ce costă cel puțin 300 de lei - deci plătești doar jumate, iar cel care ți-a dat invitație primește 80 de lei pentru următoarea cazare. Nu am pus linkul aici pentru că nu e articol plătit, iar ei nu încurajează share-uirea invitațiilor în mod public. E doar o recomandare de la un om* care a folosit platforma pentru două ture la Sibiu, una în Londra, și încă două în excursia din articolul ăsta, dar are de gând să o mai facă și în viitorul apropiat.
*un om = eu

     Ajunși la Vișeu, ne-am făcut comozi în apartamentul închiriat. Ne-am făcut ceva să mâncam, ne-am uitat la un film și ne-am pus să ne odihnim, pentru că terminasem o zi destul de lungă și plină, iar în următoarea trebuia să ne trezim destul de devreme. La 9:30 aveam rezervare la vestitul tren pe abur. (a doua zi - 🌞✅)

*25.02 - sper că azi reușesc să termin de scris*

*26.02 - se pare că ieri nu a fost să fie... Dacă te întrebi de ce notez zilele, este pentru că atunci când am scris articolul cu rezoluția pentru 2o19, mi-am propus să scriu cel puțin un articol pe lună. E 23:58, deci mai am două zile și două minute*

     A treia zi dimineață la 9:15 eram în "gara" Mocăniței, așteptam să plece primul tren pentru a ne putea urca și noi în următorul. (a doua noapte - 🌛✅; al doilea pat - 🛌✅) Am făcut câteva poze, ne-am învârtit pe lângă locomotive... mă rog, mai mult eu. Mă simțeam ca un copil care descoperă tehnologia și mecanismele - eram fascinat de fiecare parte mecanică pe care o vedeam cum se mișcă și acționează apoi altceva. Și după vreo 20 de minute am pornit și noi înspre munte. Mai întâi printre case, mergând ca pe un drum de țară, apoi copacii din ce în ce mai deși înlocuind casele, dar păstrând un peisaj de la care nu îți puteai lua ochii.

Ea, Mocănița

     Două ore mai târziu, eram la destinație. CFR-ul ar trebui să învețe de la băieții ăștia cum e cu "mersul trenurilor" și cu plecatul/ajunsul la destinație la ore stabilite. Fix două ore a făcut până la destinație, pe traseu existând trei (sau mai multe, nu mă ajută memoria) opriri scurte de câte cinci minute, și o oprire mai lungă, aproximativ 20 de minute, timp în care se reumple rezervorul de apă. Zic că CFR-ul ar trebui să învețe de la ei pentru că ăsta era un tren plin cu turiști, care nu fac viața mai ușoara mecanicilor de tren. Fiecare vrea să mai piardă vremea un pic pentru un cadru mai reușit sau pentru puținul semnal de telefon care mai există pentru a urca ceva pe Instagram.

Aici făcea refill

     Destinația era undeva în munte, un loc amenajat de cei ce se ocupă de tren. Ca într-un târg, puteai mânca preparate făcute pe loc la grătar (mici, cârnăciori, etc), dar aveau și preparate gătite cu mai multă muncă. După pălinca cu care ne-au servit în tren, o porție de mici și o afinată au intrat cum nu se putea mai bine. Ne-am jucat apoi puțin prin zăpadă, am mai admirat peisajul și am mai făcut câteva poze, scurgându-se astfel cele două ore jumate alocate pentru destinație. La întoarcere trenul a mers direct, fără nicio oprire, astfel că am ajuns destul de repede în Vișeu. Aș zice că e o experiență care trebuie făcută. Cel puțin odată. Mi-ar plăcea ca într-o vară să mă întorc, dar nu pentru a face o tură cu trenul pe căldura, ci pentru a îi lua tot traseul la pas, pentru că este unul foarte frumos și relaxant. 

De pe traseu

Ajungeam la destinație

     Ne-am întors apoi la apartament unde ne-am pus să ne odihnim, pentru că într-un fel sau altul, ne simțeam rupți de oboseală. Pe seară am mâncat la un restaurant recomandat de proprietarul apartamentului, destul de aproape de acesta. Mâncarea, pe lângă că porțiile erau foarte mari, era și foarte gustoasă, deci nu am cum să nu îl recomand și eu mai departe. Dacă ajungeți prin zona, recomand Pensiunea La Cassa - mâncare excelentă și locul chiar arată foarte bine. Probabil e fain și pentru a te caza acolo (din ce zic review-urile de pe maps), dar noi nu am știut de el.

     Ne-am întors apoi la cazare pentru a ne odihni, pentru că urma din nou o zi cu un drum lung. (a treia zi - 🌞✅). Înainte să adormim, încă eram entuziasmați de cât de departe de casă ne aflam. Continuând modul de abordare "Divide et Impera", următoarea destinație nu putea fi Bucureștiul. Eram totuși în punctul în care se agață harta în cui, și până la București era același drum despre care am scris și mai sus. Așa că dimineață ne-am trezit, ne-am asigurat că avem tot bagajul făcut și că nu uităm nimic acolo, am mâncat ceva și am pornit spre următoarea destinație: Cluj. (a treia noapte - 🌛✅; al doilea pat - 🛌✅). Bine, să nu crezi acum că totul a fost spontan și ne-am gândit pe loc că ar fi fain să mergem și la Cluj. Planul a fost făcut cu ceva timp înainte să plecăm, Airbnb-urile au fost rezervate cu vreo săptămâna înainte de plecare, la fel și biletele cu Mocănița. (primul Airbnb - 🏡✅)

Cam așa de departe eram de casă

     Drumul spre Cluj a fost frumos din perspectiva noastră, peisaje destul de faine, drumul urcând, coborând și ondulându-se după cum îi dictau dealurile, dar nu foarte interesant din perspectiva ta de cititor. Asta până am ajuns în Bonțida. Dacă nu îți spune nimic localitatea asta, te luminez eu: aici se află castelul Bánffy, unde se ține Electric Castle. Am profitat de ocazie și ne-am oprit și noi pentru a îi admira arhitectura și imensa curte, dar și pentru a ne face o idee despre cum arată atunci când e plin de oameni și scenele aruncă cu muzică electronică în toate direcțiile. Am fost surprinși să vedem cât de mare și complex este, noi așteptându-ne la ceva similar cu Teleki, unde se ține Awake. 

Artă modernă din lumini

     Am ajuns apoi la Cluj, unde o tipă simpatică care închiriază o cameră prin Airbnb ne aștepta învățând pentru sesiune (studentă la medicină dentară). Ne-am făcut comozi, am despachetat bagajele și am stat un pic cu ea de vorbă. Pe la șase seara trebuia să ne vedem cu niște prieteni (hei Seb, hei Sonia!😘), dar noi trebuia să mai și mâncăm și voiam să ne și plimbăm prin Cluj. Pe la trei am plecat de la apartament, realizând că este mai frig decât ne așteptam. Ne-am dus să mâncăm, și nevrând să ne mai întoarcem la apartament, am zis să tragem cât putem și pe unde putem de timp.

Am numit-o "Vânzătoarea de culor"; mi s-a părut că se potrivește

     În apropiere de restaurantul la care am mâncat era Muzeul Etnografic. Părea locul în care puteam pierde cel puțin jumătate de ora și unde să fie și cald, așa că după ce ne-am plimbat puțin și am înghețat, ne-am dus. Când am intrat, am văzut că era gol, dar nu am băgat prea mult de seamă. Ne-am luat biletele și am început să ne plimbăm. Apoi am realizat.. Fiind singurii care se plimbau prin muzeu, cu o oră înainte de închidere, ne simțeam ca și cum am avea coloană oficială. O doamnă mergea înaintea noastră și aprindea luminile în camerele în care părea că vrem să intrăm, iar o alta care venea din spate le stingea pe cele din camerele în care am fost. 

     Oricât de interesați ne făceam că suntem de ce se întâmpla în vitrine, simțeam cum doamnele "luministe" ne transmit telepatic să ne îndreptăm spre ieșire. Și astfel, ce speram noi să dureze cel puțin jumătate de ora și să fie și cald, a durat un pic sub un sfert de oră, urmat apoi de un frig apăsător afară. Mai era în jur de o oră până să ne vedem cu Seb și Sonia, așa că am făcut un mic brain-storming în vederea găsirii unei activități cu care să o umplem. (în caz că te întrebi ce s-a întâmplat cu mașina, era parcată la blocul unde eram cazați, pentru că știam că urma să beau). Așa am ajuns la concluzia că cea mai bună metodă de a vedea orașul este de a te plimba cu autobuzul. Vezi și locuri, stai și la căldură. Am mai făcut asta și înainte, în București. Tramvaiul 1️⃣ chiar are un traseu fain și îl recomand.

     Ne-am luat 4 călătorii, ne-am urcat în primul autobuz care a venit, am mers cu el până la capătul liniei, ne-am dat jos, l-am luat pe cel care a venit în direcția opusă și ne-am întors în punctul din care plecasem inițial. În jur de 40 de minute consumate, și am văzut și Cluj Arena. It's not stupid if it works. Ne-am mai plimbat un pic să ne păstram căldura și apoi ne-am întâlnit cu cei doi fantastici și am discutat viața până târziu. Ma rog, nu chiar târziu, că ziua următoare aveam iar drum lung și trebuia să ne odihnim. Ne-am întors la cazare unde am mai stat puțin de vorbă cu gazda, am mâncat și apoi ne-am băgat la somn. (a patra zi - 🌞✅).

Cei patru fantastici

     Luni - ultima zi din această călătorie, a fost cea mai grea. În principiu pentru că trebuia să ne întoarcem acasă. Ne-am trezit de dimineață, am mâncat ceva, am adunat din nou bagajul și ne-am pus la drum.(a patra noapte - 🌛✅, al treilea pat - 🛌✅, al doilea Airbnb - 🏡✅). Drumul a fost foarte ok și destul de liber (mai toată lumea era la muncă la ora aia). Ne-am oprit în Sibiu pentru a mânca de prânz și a ne dezmorți un pic din mașină, apoi am plecat spre București.

     Pe autostradă (Pitești - București) tatăl Ancăi ne-a anunțat că la TV au arătat că este o ceață destul de densă în București. Până nu ne-am lovit totuși de ea, nu ne-am dat seama ce înseamna "destul de densă". Era atât de multă ceață încât atunci când mai trecea câte un plug (care arunca cu sare pe jos să nu se facă polei) o împingea și o făcea grămezi pe marginea drumului. "Momentul perfect pentru băjatu' Deliric!" am zis eu. 

     Tot la intrare în București ne-am adus aminte și că weekend-ul acela fusese marcat de ploaia de gheață, despre care auzisem de la colegii de apartament.  Și am și văzut Facebook-ul și Instagram-ul plin de poze cu crengi înghețate. Dar când vezi în realitate cum arată de fapt, are un impact total diferit asupra ta. Am fost un pic fascinați de felul în care arăta, dar și un pic îngrijorați în același timp. După un drum saturat de mașini, fiind ora la care toată lumea iese de la muncă, dar și de ceață, am ajuns într-un târziu acasă, unde ne-am odihnit un pic și ne-am pus pe despachetat...

Arăta cam așa când am ajuns

     Nah, glumesc. Troller-ul a mai stat două zile în cameră, până l-am desfăcut și am scos ce era în el. Am încheiat atât ziua, cât și vacanța, cu o comandă de sushi împreună cu colegii de apartament (hei Ovi, hei Alina!😘), apoi ne-am trântit în pat, pentru că aveam nevoie de odihnă. Și deși nu la fel de fun pentru că muncă, urma o nouă zi destul de plină. De fapt o întreagă săptămână. (a cincea zi - 🌞✅, o mie de kilometri - 🚗✅)

Cu puțin noroc, peste vreo noua ore voi fi adăugat și ceva poze în articol și îl voi și posta la o ora decentă. Mie îmi urez noapte bună acum, ție îți mulțumesc că ai citit până aici și te mai aștept. Atât, pa!

Sebi