Planuri pentru 2o21 la început de 26

 Salut,

    Ce faci? Cum ți se pare noul an? A adus schimbarea la care te așteptai, sau încă e prea devreme să zici ceva de asta? Eu zic că încă e prea devreme. Încă se simte 2o2o în aer. Dar cred că mi-am dat seama care a fost problema cu anul ce tocmai s-a terminat. Și o să îmi asum vina, încercând în același timp să nu repet greșeala și anul ăsta.

    Până acum, de când scriu pe blogul ăsta, la fiecare început de an am scris un articol în care mi-am așternut dorințele și planurile pentru anul respectiv. În fiecare an, mai puțin anul trecut. Bine, nu e ca și cum scriu de zeci de ani pe blogul ăsta și dintr-o data am dat tradiția pe gârla, ci mă refer că și în 2k18 și în 2o19 mi-am așternut rezoluțiile aici. Nu aveam cum să o fac și mai înainte, că în vara lu' 2017 am început să scriu. Dar statistic vorbind, 100% din anii la începutul cărora nu am scris un astfel de articol s-au terminat prost. 

    Așa am ajuns la concluzia că anul ăsta nu mai risc. Nu o să mă arunc cu cine știe ce planuri de călătorii, sau alte chestii nebune pentru că încă ne bântuie pandemia și n-o să se întâmple, ci o să încerc să rămân cât mai realist. Bine, dacă stau și mă uit retrospectiv, nici 2020 nu a fost așa rău. Doar nu a fost așa cum îl așteptam. Ca în niciun an, aveam planificate toate zilele de concediu încă de prin Ianuarie. De fapt pentru unele, era mai mult decât un simplu plan: bilete de avion cumpărate pentru o excursie în Olanda, bilete la Awake 2020. 

    Dar apoi a venit Martie. Și știm cu toții ce ne-a adus Martie: anulare zboruri, anulare festivaluri, anulare vacanțe. Apoi cereri de rambursare bilete deja cumpărate (Tarom, încă mă uit "pă tine"), lucrat de acasă și replanificări cât să stăm cât mai puțin în casă (atât cât ne permitea și situația de afară). Și așa am profitat de ne-vacanțe pentru a îmi lua cu Anca și încă doi prieteni suporturi de biciclete pentru mașină. Și, deși nu am mai fost în călătorii, am avut vara plină de ieșiri la munte cu bicicleta (pentru amatori recomand zona Moeciu, Cheile Grădiștei, Fundata) și am reușit să consum toate zilele de concediu pe astfel de ieșiri ușoare.

    Ce îmi propun pentru 2021? Să reușesc să îl fac un an frumos și memorabil chiar dacă o să fie un an greu, similar lui 2020. Și, deși sunt multe chestii rele care se mai pot întâmpla, într-o oarecare măsură suntem deja pregătiți astfel încât să nu mai fim luați prin surprindere chiar la fel de tare ca la începutul anului trecut. Cum probabil te-am obișnuit, nu o să am o ordine anume pentru chestiile pe care o să le înșir mai jos. Ci este doar o listă din care sper să reușesc să bifez cât mai multe elemente la finalul anului. 

    1. Să învăț să cânt la chitară. Dacă aș fi făcut un astfel de articol anul trecut, clar chestia asta era și pe lista aia. Este o chestie pe care vreau să o fac de mult, dar mereu i-am dat snooze. Am reușit totuși la finalul lui 2019 să îmi iau chitară și am început să învăț din tutoriale de pe YouTube. Și unul din planurile pentru 2020 era ca din Martie să mă apuc de cursuri de chitară pe bune, cu un profesor. Nu s-a mai întâmplat și cumva nici din tutoriale nu mi-am mai alocat timp să învăț. Am reînceput totuși de vreo lună și de data asta sunt mai hotărât și mai entuziasmat ca data trecută.

    2. Să fac mai multe ieșiri cu bicicleta. Acum că și Anca a descoperit că îi place să se dea, vrem  să facem cât mai multe ture pe diferite trasee, poteci sau drumuri forestiere. Cum ziceam și mai sus, ne e destul de ușor să ne deplasăm cu bicicletele pe mașină spre oriunde găsim ceva traseu ce poate fi făcut și vrem să profităm cât mai mult de asta.

    3. Să pun filmulețe de pe traseele de de care am zis mai sus pe YouTube. M-am hotărât în vară că vreau să postez pe canalul meu ture de pe unde mai ajungem. Un fel de bike vlog. Nu știu dacă ai văzut, dar am postat un filmuleț la sfârșitul lui August cu o tură făcută în Azuga. Mai am încă alte trei - patru filmulețe care așteaptă să fie montate și postate, dar nu am avut timp de ele.

    4. Că tot am zis de montat clipuri, cam în aceeași temă aș spune și să fac cât mai multe clipuri și fotografii doar pentru a câștiga și mai multă experiență în asta. Prin asta mă refer atât la filmat sau fotografiat în sine, să reușesc să prind diferite cadre cu compoziții care chiar să transmită un mesaj, cât și la parte de editare, montaj și publicarea materialelor finale pe undeva.

    5. Tot ce am descris mai sus reprezintă chestii pe care eul pasionat de lucruri ar vrea să le facă în timpul liber. Dar în paralel mai există și eul care trebuie să muncească. Din fericire pentru mine, și ceea ce fac în viața de zi cu zi este o pasiune, deci faptul că îmi doresc să mă dezvolt pe plan profesional nu ar trebui să vină ca o surpriză. M-am apucat de curând de învățat câteva chestii de programare separat de ce făceam eu până acum și tocmai faptul că e diferit mă face să vreau să îmi aloc și mai mult timp pentru asta. Mai explicit - eu, back-end developer, am început să învăț front-end. Poate nu sună mult, dar faptul că văd cum arată lucrurile și din cealaltă parte mă ajută să devin și un backend-dev mai bun. Și asta în timp ce învăț ceva nou. 

     La lista asta aș putea să mai adaug și că vreau să scriu mai mult aici. Dar mereu am zis asta și niciodată nu am reușit să mă țin și să scriu constant. Așa că nu o mai pun deloc. Și o să revin eu pe aici să aștern cuvinte atunci când o să simt că am ceva de așternut, fără să urmez un plan anume. Nu pare o listă așa complexă, dar vreau să îmi las timp și pentru chestiile alea jmechere care se întâmplă neplanificate.

     Cam atât despre ce vreau eu de la anul ăsta. Nu te sfii și spune-mi și tu într-un comentariu care este chestia aia pe care ai tot amânat-o și vrei neapărat să o faci până la finalul anului! Sau spune-mi care este lucrul pe care îl consideri cel mai important de pe lista ta de făcut anul ăsta. Astfel, la finalul anului putem să vedem dacă fiecare am făcut ceva din ce ne-am propus.

Atât de la mine. Spor în toate,

Sebi

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Șase-șapte luni mai târziu

Cinci zile, patru nopți, trei paturi, două Airbnb-uri, o mie de kilometrii

Despre pasiuni și colecții