Postări

Cinci zile, patru nopți, trei paturi, două Airbnb-uri, o mie de kilometrii

Imagine
Salut,      Mă chinui de ceva timp să scriu articolul ăsta. De fapt mai mult m-am chinuit să mă apuc de el (îmi tot propun să fac asta de vreo săptămână jumate și am amânat constant), dar sunt destul de sigur că nu îl voi termina în seara asta (10.02). Dar nu asta contează. Pe tine te interesează (mai mult sau mai  puțin) despre ce vreau să scriu, nu cum m-am chinuit eu să o fac. Așa că enjoy!      Pe la începutul anului ne gândeam (eu cu Anca) ce să facem de zilele noastre de naștere (care sunt destul de apropiate). Variantele erau fie să ne luam fiecare cadou celuilalt fie orice alt ceva. Într-o zi, Anca mi-a propus să mergem într-o excursie în loc de cadou, să vedem Mocănița. Eu voiam de mult timp să ajung prin Maramureș să văd un astfel de tren și eventual să și fac o tură, prin urmare ideea mi-a surâs imediat. Așa că ne-am pus pe făcut planuri.      Problema de care ne-am lovit inițial a fost că prin țară se an...

"New year - new me" și alte bălării pentru 2o19

Imagine
Salut,      Știi cum la început de an toată lumea zice "Mamă, anul ăsta o să fie anul meu", "O să fiu o persoană diferită" sau alte bălării de genul și după prima săptămână încep să apară story-uri pe Instagram sau postări pe Facebook cu "Deja am ratat" sau "E ok, o să încerc din nou la anul"? Se întâmplă în fiecare an și de fiecare dată sunt la fel de curios cine îi crede pe oamenii ăștia. Sau de ce chiar ei cred așa ceva.       De-asta am așteptat eu să treacă aproape doua saptămâni. Practic anul abia acum începe. Acum pot să zic serios că am șanse la "new me". Mă rog, nu chiar. Nu voi face asta. Nu pentru că nu am încredere că s-ar putea întâmpla, ci pentru ca nu vreau un "new me". "Current me" mi se pare chiar în regulă, tot ce are nevoie fiind niște îmbunătățiri. La fel cum avea nevoie și eul din 2017 și le-a primit, atingând mare parte din țelurile prezentate în lista de la început de 2k18 (o parte din ...

Pe la "englezia"

Imagine
Salut,      Nu a trecut prea mult timp de la ultima mea postare aici, nu e așa? Chiar mai puțin de o lună și deja vin cu una nouă. Îmi place asta, ar trebui să o fac mai des. Cred că am mai zis asta, și tind să cred că într-o zi chiar o să îmi iasă. Dar acum să revenim la ale mele - ideea inițială a acestei postări - recenta plimbare la englezi pe care am făcut-o cu Anca.      În cazul în care mă urmarești pe Instagram  (dacă nu o faci, ai putea), cel mai probabil ai văzut nenumăratele story-uri pe care le-am pus de acolo, sau cele două poze care au ajuns și pe Facebook pe pagină. M-am gândit să nu pun mai multe ca să pot pune și aici câteva (iar restul să rămână doar pentru mine).      Se zice că vacanțele spontane sunt cele mai reușite. Și sunt total de-acord cu asta: o vacanță la munte sau la mare iese foarte bine atunci când decizi să o faci cu una - maxim două zile înainte. Știu asta mai ales din experiență. Dar de data...

Momentul meu de sit-down comedy

Imagine
Saluut, Simt că trebuie să iti povestesc ceva. De fapt nu simt nimic, dar aveam chef să scriu aici și nu eram prea sigur despre ce să scriu. Și mi-am amintit de genul de articole pe care le scriam in tinerețe, despre viața mea de zi cu zi. Așa că m-am hotărât să îți povestesc de ceva cu care trăiesc eu in fiecare zi cam de când mă știu… *suspans* - o memorie remarcabilă. Da, ăsta e cuvântul potrivit. Remarcabilă prin simplul fapt că e precum apa calda la cămin: nu e! Bine, nu mă refer la faptul că nu pot acumula cunoștințe. Pentru bălării din orice domeniu e mereu spațiu, și mai poate fi și accesat în orice moment. Mă refer la memoria de scurtă durată pe care o folosești când la 10 îți stabilești că la 12 te apuci de învățat și pe la 12 jumate stai și te gândești că îți propuseseși să faci ceva, dar nu mai știi ce. Asta în cazul fericit. Sau când zici că o să te duci până la magazin sa iei câteva chestii pe care ți le notezi in memorie și te gândești la ele și la cum ...

Șase-șapte luni mai târziu

Imagine
Saluuuut,      Ia uite că am revenit, șase luni mai târziu (de la ultima postare ), postare în care ziceam că o să scriu mai mult și o să ies mai des la pozat. Șase luni în care nu am mai scris nimic și la pozat am "ieșit" doar când eram pe drum spre ceva treabă. Și totuși, au fost șase luni destul de pline, în care chiar am făcut chestii și chiar simt că am fost pretty much productiv. Acum mă simt un pic mai liber și mi-am zis că e vremea să scriu ceva aici. Nu că ar fi fost cineva curios de cum îmi mai merge mie, ci pentru că vreau.      O să trag o linie relativă sub postarea anterioară și timpul care a trecut de atunci pâna acum, doar ca să văd ce din lista respectivă am realizat, ce mai am de realizat și ce, dacă e ceva, cred că nu o să mai reușesc să fac.      Prima din listă era călătoritul. Am zis că vreau ca cel puțin un weekend din lună să ies din București și să vizitez diferite zone. Ei bine, în asta am cam eșuat. Am ...

Pentru 2k18 - ca din februarie

Imagine
Hey guys,      Știu că nu am mai scris de mult (vreo 5000 de ani în ani de efemeride <insectele alea care trăiesc doar o zi> ), dar asta nu înseamnă că am abandonat locul ăsta. Doar nu am mai avut timpul și inspirația necesară scrierii unui articol. Asta pentru că am fost ocupat atât cu munca, cât și cu facultatea/sesiunea. Dar, cel puțin pentru moment, perioada mai aglomerată a trecut, și o scurtă vreme o să am mai mult timp liber. Feels good.      Așa că, dacă tot am ajuns în perioada asta mai liberă, m-am gândit că e un moment bun în care să scriu și un articol aici. Și ce altceva mai bun aș putea scrie, dacă nu un fel de "new year resolution", chiar dacă suntem deja în februarie (martie, mai stai unde ești!)? Mai ales că sesiunea de iarnă a trecut, prin urmare o parte din dorințe sunt tăiate de pe eventuala listă.      Anul 2017 a fost un an destul de bun, zic eu, în care am reușit să iau parte la destul de...

Cum o fac eu

Imagine
Salut,      Pe la începutul blogului acesta, am zis într-un articol de început ( ăsta ) că o să scriu și despre felul în care îmi desfășor eu pasiunea. Așa că în articolul acesta voi scrie despre ce ustensile folosesc eu, dar și despre câteva principii pe care tind să le urmez în încercarea mea de a prinde cadre cât mai bune și de perfecționarea mea ca "mobile photographer". Știu, sună pompos, dar nu știu cum să zic altfel.      Inițial a început ca un fel de joacă, pe unde mă duceam încercam să mai scot un cadru bun. Nu erau neapărat fotografii care să iasă în evidență, ci erau doar poze ceva mai bine făcute. Scena era fie pe drumul spre muncă, fie pe cine știe ce străzi sau locuri pe care le frecventam. Foloseam un OnePlus One, un telefon foarte bun, cu o camera foto decentă: 13mp, care în afara de shutter-ul destul de lent, se descurca chiar bine. Faptul că în modul pro puteam să duc timpul de expunere până la 30 de secunde mi s-a părut cel mai ta...